Bucăți disponibile:


    (citeste aici)

     

    Categorie: Marturii
    Autor: Emanuel Contac
    Descriere:
    Cartea lui Emanuel Conțac nu oferă doar amănunte biografice despre Dumitru Cornilescu, ci reconstruiește într-un fel o lume: pentru că raza de acțiune a Societății Biblice Britanice acoperea continentele. […] Și, dincolo de disensiunile uneori confesionale, adesea izvorâte doar din ambiții personale, ar trebui să fim mândri că a existat și în România această dragoste pentru Biblie care face să se dorească, să se întreprindă traducerea și răspândirea ei. Și, în acest context, elanul, stăruința, generozitatea, spiritul de jertfă cu care a lucrat Dumitru Cornilescu. Există în scrisori mai multe caracterizări pozitive ale persoanei lui, făcute de diverși oameni cu care a lucrat împreună, mai ales străini. Dar în special merită o reflecție aprofundată întrebarea: care i-au fost omeneștile satisfacții personale în această lucrare perseverentă, îndârjită, în condiții din ce în ce mai grele? Se zbate cu diferite dificultăți tehnice, trebuie să convingă diverși decidenți care nu-l cunosc personal și nici nu posedă limba română suficient ca să-i evalueze lucrarea, întâmpină opoziția unor autorități bisericești sau civile (până la interdicția de a i se colporta cartea la sate!), lipsa de bani, sărăcia tot mai mare, nevoia de a pleca din țară, boala între străini, editarea cărții fără numele celui care a tradus-o… Dar peste toate – un elan, aproape o încrâncenare de a face Biblia să ajungă la oameni, să fie accesibilă (iar dacă comparăm ediția din 1924 cu orice text biblic existent atunci în limba română, înțelegem mai bine entuziasmul celor care apreciau un text „în fine curgător”), de a face ca ea să fie iubită și trăită. […]