Descriere:
Desi Masa Domnului este cea care ar trebui sa-i uneasca pe toti urmasii lui Cristos, se pare ca nu putem sa ne punem de acord nici macar in privinta denumirii pe care sa i-o dam. Iar daca nu putem ajunge la un consens deplin, am putea macar sa ne intelegem mai bine unii pe altii si sa intelegem acest ceremonial fundamental pentru credinta crestina?
Gordon Smith a invitat reprezentanti a cinci paradigme din spectrul mult mai larg al crestinatatii. Fiecare dintre cei cinci isi sustine, cu convingere, propria perspectiva si pledeaza pentru cauza propriei traditii. Fiecare scrie insa – in spiritul iubirii crestine – si o replica la conceptiile celorlalti, subliniind atat punctele de acord cat si pe cele de dezacord.
Aceasta carte aduce mai multa lumina – decat tensiune – in privinta unui subiect de maxima insemnatate.
Gordon T. Smith este presedinte al reSourse Leadership International for Theological Education (care inainte se numea Overseas Council Canada), centru care lucreaza cu mai multe organizatii afiliate pentru a facilita si sprijini studiul teologic de inalt nivel in tarile in curs de dezvoltare ale lumii.
Fost decan si profesor asociat la Regent College din Vancouver, British Columbia, Smith a mai predat si in Filipine, la Canadian Bible College si la Theological Seminary of Regina, Saskatchewan. Este autorul cartilor:Beginning Well, Courage and Calling, Listening to God in Times of Choice si The Voice of Jesus.