Autor: Alister McGrath
Descriere:
„Dacă îl înţelegi, nu este Dumnezeu“ (Augustin de Hippo). Augustin a afirmat pe bună dreptate că nici o minte omenească nu ar putea să-L înţeleagă vreodată pe deplin pe Dumnezeu, dar trebuie cel puţin să încercăm să înţelegem cine este Dumnezeu şi cum este El.
Alister McGrath (D.Phil.), s-a născut în Belfast, Irlanda de Nord, în 1953. Studiază matematica, fizica şi chimia aplicată la Colegiul Metodist Belfast, după care obţine o bursă la Colegiul Wadham, Universitatea Oxford, unde studiază. Sef de promoţie, absolvă în 1975 şi devine cercetător în biofizică moleculară la Departamentul de Biochimie al Universitaţii Oxford, absolvind în paralel Oxford University Final Honour School of Theology. în 1977 primeste Oxford D.Phil. pentru cercetările în ştiinţele naturale, după care predă o vreme teologia la Colegiul Sf. Ioan, Universitatea Cambridge. În 1983 este numit lector de doctrină creştină la Facultatea de teologie a Universitaţii Oxford, iar din 1993 este ales lector universitar cercetător. În acelaşi an, devine profesor de teologie sistematică la Regent College, Vancouver, Canada. În 1995 este ales decan la Wycliff Hall, iar din 1999 primeşte titlul de profesor universitar de teologie istorică în cadrul Universitatii Oxford. În 2001 primeşte Oxford Doctorate of Divinity pentru cercetările sale în domeniul teologiei istorice şi sistematice. Din 2004 devine directorul Centrului Oxford de Apologetică, iar din 2006 cercetător senior asociat la Colegiul Harris Manchester, Oxford, pentru coordonarea unui proiect important de cercetare în teologia naturală finanţat de Fundaţia John Templeton. În 2005 este ales membru al Societăţii Regale a Artelor.