Proverbe
17:1
Mai bine o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă! -
17:2
Un argat cu minte stăpîneşte peste fiul care face ruşine, şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui.
17:3
Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul. -
17:4
Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare. -
17:5
Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l -a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămînea nepedepsit. -
17:6
Copiii copiilor sînt cununa bătrînilor, şi părinţii sînt slava copiilor lor. -
17:7
Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cît mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă! -
17:8
Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: ori încotro se întorc, izbîndesc. -
17:9
Cine acopere o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, desbină pe prieteni. -
17:10
O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decît o sută de lovituri pe cel nebun. -
17:11
Cel rău nu caută decît răscoală, dar un sol fără milă va fi trimes împotriva lui. -
17:12
Mai bine să întîlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decît un nebun în timpul nebuniei lui. -
17:13
Celui ce întoarce rău pentru bine, nu -i va părăsi răul casa. -
17:14
Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; deaceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. -
17:15
Cel ce iartă pe vinovat şi osîndeşte pe cel nevinovat, sînt amîndoi o scîrbă înaintea Domnului. -
17:16
La ce slujeşte argintul în mîna nebunului? Să cumpere înţelepciunea?... Dar n'are minte. -
17:17
Prietenul adevărat iubeşte oricînd, şi în nenorocire ajunge ca un frate. -