Luca
1:39 Maria s'a sculat chiar în zilele acelea, şi a plecat în grabă spre munţi, într'o cetate a lui Iuda.
1:40 A intrat în casa lui Zaharia, şi a urat de bine Elisavetei.
1:41 Cum a auzit Elisaveta urarea Mariei, i -a săltat pruncul în pîntece, şi Elisaveta s'a umplut de Duhul Sfînt.
1:42 Ea a strigat cu glas tare: ,,Binecuvîntată eşti tu între femei, şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău.
1:43 Cum mi -a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?
1:44 Fiindcă iată, cum mi -a ajuns la urechi glasul urării tale, mi -a săltat pruncul în pîntece de bucurie.
1:45 Ferice de aceea care a crezut; pentrucă lucrurile, cari i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.``
1:46 Şi Maria a zis: ,,Sufletul meu măreşte pe Domnul,
1:47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu,
1:48 pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că deacum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,
1:49 pentrucă Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfînt,
1:50 şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.
1:51 El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor.
1:52 A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.
1:53 Pe cei flămînzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mînile goale.
1:54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi -a adus aminte de îndurarea Sa, -
1:55 cum făgăduise părinţilor noştri, -faţă de Avraam şi sămînţa lui în veac.``
1:56 Maria a rămas împreună cu Elisaveta cam trei luni. Apoi s'a întors acasă.