Bucăți disponibile:


    (citeste aici)

     

    Categorie: Viata crestina
    Autor: C. S. Lewis

    Descriere:
    Nu am nici cea mai mică intenţie să explic cum mi-a căzut în mână corespondenţa pe care o prezint acum publicului. Există două greşeli egale şi opuse pe care noi, rasa umană, le putem face în legătură cu dracii. Una este să nu credem în existenţa lor. Cealaltă este să credem şi să avem pentru ei un interes exagerat şi bolnăvicios. în ce-i priveşte, ei sunt la fel de mulţumiţi de ambele greşeli şi aclamă cu aceeaşi încântare un materialist sau un vrăjitor. Stilul folosit în această carte poate fi foarte uşor deprins de oricine îşi dă seama de şmecherie, dar cei rău intenţionaţi sau exaltaţi, care ar putea să-i dea o întrebuinţare greşită, nu-l vor învăţa de la mine. Cititorii sunt sfătuiţi să-şi amintească că diavolul este un mincinos. Nu orice spune Zgândărilă trebuie socotit adevărat, nici măcar din punctul lui de vedere. Eu nu am făcut nicio încercare de a identifica vreuna din fiinţele omeneşti menţionate în scrisori, dar cred că e foarte puţin probabil ca portretele, să zicem ale părintelui Ţepuş sau ale mamei pacientului să fie cu totul exacte. Există şi în Iad, ca şi pe Pământ, dorinţe irealizabile. În concluzie, se cuvine să adaug că nu s-a făcut niciun efort de a rezolva cronologia scrisorilor. Scrisoarea numărul XVII pare să fi fost compusă înainte ca cearta să devină serioasă, dar, în general, metoda diabolică de datare pare să nu aibă nicio legătură cu timpul terestru şi eu n-am încercat să o reproduc. Istoria Războiului European, exceptând situaţiile în care se întâmplă să atenteze la condiţia spirituală a unei fiinţe umane, nu prezintă, evident, niciun interes pentru Zgândărilă.